Cele mai recente date ale Indexului prețurilor transportului rutier, realizat de Transport Exchange Group (TEG), arată că prețul mediu pe milă pentru vehiculele de transport și curierat din Marea Britanie a scăzut în ansamblu, în iulie, cu 2,13% față de luna anterioară. De la an la an, contracţia este de 2,6%, față de maximul istoric din iulie 2022. Defalcat, indicele prețurilor de curierat s-a menţinut în iulie, la acelaşi nivel cu cel din luna anterioară, în vreme ce prețurile de transport au scăzut semnificativ, cu 3,88%, față de cifrele din iunie. Comparativ cu 2022, atât tarifele din curierat, cât și cele de transport au scăzut în mod similar: cu 2,65% și, respectiv, 2,48%.

Cu toate acestea, prețurile au fost relativ stabile până în acest an, marșând încet în sus din februarie. Indicele combinat de transport și curierat a crescut cu mai puțin de 8 p.p. până în iulie. Și prețul de curierat a rămas aproape neschimbat din aprilie 2023, până în iulie 2023.

Dar acum, odată cu reintroducerea taxei pentru vehiculele grele și ULEZ (Ultra Low Emission Zone) care intră în vigoare mai târziu, în august, operatorii se vor confrunta cu costuri mai mari și ar putea fi nevoiți să-și majoreze prețurile.

În același timp, odată ce conservatorii au câștigat alegerile parțiale Uxbridge și South Ruislip pe un manifest anti-ULEZ, guvernul britanic a început să-și regândească politica privind vehiculele verzi și s-a întors la combustibilii fosili. Acest lucru poate însemna că investițiile în vehicule electrice devin dintr-o dată mai puțin necesare – la fel ca și creșterea prețurilor transportului rutier.

Majoritatea autoutilitarelor cu motorină înmatriculate înainte de septembrie 2015 vor trebui să plătească taxa, precum și majoritatea celor pe benzină produse înainte de ianuarie 2006. Transport for London estimează că peste 200.000 de vehicule neconforme vor fi afectate. Cei mai puțin capabili să se adapteze, cum ar fi întreprinderile mici, vor suporta greul acestei schimbări. „Schimbarea politică a guvernului va dezamăgi multe companii de transport rutier. Cei care au investit în flote electrice s-ar putea să simtă că au fost lăsați de izbelişte”, spune Lyall Cresswell, CEO Transport Exchange Group și Integra.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 4 – octombrie 2023)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare