Cel mai recent raport publicat de Transporeon arată că, în martie 2024, capacitatea europeană de transport rutier de marfă s-a contractat pentru a treia lună, consecutiv, în timp ce tarifele spot și contractuale cresc, scrie Trasporto Europa.

Indicele capacităţii de transport rutier de marfă din Europa a înregistrat în martie o scădere de 7,4% faţă de martie 2023, potrivit datelor furnizate de Transporeon și publicate de Transport intelligence (Ti), după ce în februarie 2024 s-a situat la 109,52. Din noiembrie 2022, indicele a depășit constant valoarea de 100, semnalând că disponibilitatea capacității nu a fost o problemă. Cu toate acestea, din martie 2023, ritmul adăugării de noi capacități a început să încetinească, semnalând o reducere a excesului și o normalizare a situației de pe piața europeană de transport rutier de marfă.

Ca urmare a Paştelui catolic şi a situaţiei din Marea Roşie, în martie 2024, capacitatea a scăzut cu 5,1% față de februarie 2024. De asemenea, potrivit  Ti, a existat şi o orientare către soluții multimodale (aerian/maritim și maritim/rutier), cu un procent global de peste 20%.

În martie 2024, indicele ratei de transport rutier spot a crescut în medie în Europa cu 5,2% față de februarie 2024 (la 121,23) şi cu 11,8% faţă de martie 2023. În schimb, tarifele contractuale au crescut cu 2,3% față de anul precedent și cu 0,9% față de luna anterioară, ajungând la 124,79. Reducerea volumului real este indicată de indicele de marfă spot, care rămâne în continuare mai mic decât cel contractual de transport (121,23 față de 124,79). Cu toate acestea, diferența dintre tarifele de transport la vedere și cele contractuale a scăzut din august 2023, sugerând un mediu mai echilibrat din perspectiva cererii și ofertei.

Ti nu se așteaptă la o lipsă de capacitate din cauza perspectivelor slabe pentru economia europeană.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut