Deşi investiţia într-o instalaţie de producţie de biogaz porneşte de la un milion de lire sterline şi poate ajunge şi la 15 milioane de lire în funcţie de complexitate, există deja companii care testează un astfel de sistem în ideea câştigării independenţei faţă de motorina clasică. Instalaţia care transformă deșeurile sau gunoiul de grajd în metan este deja implementată de o companie britanică de transport, care, după ce a testat-o pe zece camioane, intenționează ca în cinci ani să o folosească pe flota sa de peste 100 de vehicule, după cum relatează Local Birch Solutions în Transport Engineer.

Deși recunoaște că preţul instalaţiilor este foarte mare, Birch Solutions subliniază că investiția va face companiile independente în mare măsură de sursele externe de combustibil, permițând producerea de gaz pe cont propriu. Este, de asemenea, o soluție ecologică, deoarece arderea biogazului reduce la minimum emisia de gaze cu efect de seră și, în același timp, este o modalitate de a scăpa de deșeuri sau de gunoiul de grajd.

Chiar dacă implementarea unor astfel de proiecte este foarte lentă, apar deja primele puncte de producție și realimentare de biogaz. Transportatorul britanic McCulla are deja zece unități Iveco S-Way NP 460 ce vor efectua livrări către magazinele Lidl, fiind alimentate cu metanul produs din deșeurile din Lidlow. În următorii cinci ani, McCulla vrea să elimine cu totul alimentarea cu motorină pentru flota de 105 vehicule.

Utilizarea gazului produs din deșeuri vegetale sau animale duce la 95% mai puțin dioxid de carbon, comparativ cu utilizarea motorinei, iar emisiile de GES sunt eliminate aproape complet. În plus, arderea biogazului se bazează pe tehnologii bine-cunoscute, combustibilul putând fi utilizat pe camioanele cu CNG sau LNG.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut