Lituania ia în considerare limitarea la 600 de litri a combustibilului în rezervoarele camioanelor care intră în ţară, însă transportatorii lituanieni nu susțin această intenţie a guvernului. Motivele de nemulțumire sunt creșterea probabilă a taxei pe poluare, precum și apariția unor cozi uriașe din cauza controlului rezervoarelor la vamă, scrie publicaţia 15min.lt.

Ministrul lituanian al Mediului, Simonas Gentvilas, a spus că există o serie de argumente pentru care Lituania ar trebui să ia în considerare limitarea combustibilului în rezervoare, între care şi îmbunătățirea condițiilor competitive ale transportatorilor. Creșterea preconizată a accizelor la combustibil duce la creșterea costului transportului și serviciilor pentru utilizatorul final și, de asemenea, îi face pe transportatori să-și dorească să cumpere combustibil la un preț mai mic din alte țări.

Secretarul Asociației Naționale a Transportatorilor Rutieri din Lituania (Linava), Andrius Burba, consideră că restricțiile ar deteriora mai degrabă competitivitatea țării, deoarece o parte dintre transportatori ar „pleca” spre țările vecine. Mai mult, restricția va complica suplimentar munca vameșilor.

Pe de altă parte, Vidas Šukis, directorul executiv al Uniunii benzinăriilor, propune să se limiteze doar cantitatea de combustibil ieftin provenit din țări terțe. El atrage atenția că realimentarea unor cantităţi mai mari de combustibil în Lituania va crește povara taxei de poluare asupra vânzătorilor de combustibil.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut