Portul Aarhus este cel mai mare port de containere din Danemarca și, în ciuda dezbaterilor despre o extindere, care umplu zilnic Iutlanda de Est, şoferii de camioane care frecventează portul zilnic trebuie să aștepte în continuare cu răbdare.

Această răbdare este pusă la încercare în acest moment, după cum relatează publicaţia locală Aarhus Stiftstidende, deoarece timpul de așteptare pentru încărcarea şi descărcarea containerelor în portul Aarhus a crescut dramatic.

Ziarul a stat de vorbă cu un număr de transportatori care spun că timpul de așteptare a crescut de la 15-30 de minute, până la cel puţin două-trei ore – un timp de aşteptare care îi costă enorm. Potrivit publicaţiei, pe șoferii de camion intervievați, întârzierile i-au costat în jur de 1.500 DKK (200 de euro) de camion, pe zi, deci peste o mie de euro într-o săptămână.

Capacitatea pentru containere din port însă este epuizată. Momentan, acesta este depăşită – 110% – iar asta îngreunează enorm lucrul muncitorilor din port.

APM Terminals este responsabilă de distribuția containerelor în port și de administrare. Dennis Olesen, reprezentant al companiei, nu vede o soluție ușoară în față. „Soluția nu ține doar de noi. Este lanțul logistic din societate și din întreaga lume care a luat-o razna. În acest moment, jucăm Tetris la nivel de super-expert pentru a face stivele de containere să urce, iar piesele vor ajunge în curând la plafon în joc”, descrie el provocarea.

Dennis Olesen vine cu o prognoză pentru transportatori pozitivă pe termen lung, dar negativă pe termen scurt. „Chiar acum importurile sunt în scădere. Oamenii cumpără mai puțin și în patru până la șase săptămâni se pare că vom vedea o scădere a volumelor containerelor. După aceasta, ar trebui să se stabilizeze. Însă următoarele 4-6 săptămâni vor fi cu adevărat grele și sub presiune. Tot ce putem face este să le cerem transportatorilor și șoferilor răbdare. Momentan, nu putem mai mult.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut