Agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei a scos la iveală o problemă neașteptată pentru transportatorii polonezi: prelungirea valabilității documentelor șoferilor cu cetățenie străină. Şoferii din Ucraina și Belarus rămân fără vize, iar extinderea valabilităţii lor în Polonia nu este încă posibilă, potrivit logisticska.pl.

Întrucât cetățenii din Ucraina și Belarus reprezintă mai mult de o treime din șoferii companiilor de transport poloneze, problemele legate de reemiterea documentelor reprezintă o amenințare serioasă pentru activitatea acestora.

Transportatorii polonezi spun că șoferii din Ucraina care solicită o prelungire a vizei în Polonia primesc de la autorități răspunsul că ar trebui să se întoarcă în Ucraina pentru asta. Ca urmare, antreprenorii ar trebui să trimită un șofer ucrainean, de exemplu, la Mariupol (dacă a locuit acolo înainte de război), pentru înnoirea actelor, și apoi se va putea întoarce la muncă în Polonia.

Situația actuală le creează mari probleme transportorilor. Pe de o parte, Pachetul de Mobilitate le impune obligația de a returna mașina la bază la 8 săptămâni, iar pe de alta, legea actuală introduce necesitatea obținerii unui profil de șofer profesionist. Și în plus, nu există proceduri pentru prelungirea vizei, iar pentru eliberarea unui permis de ședere este întocmită o lungă listă de așteptare. Ca urmare, transportatorii încearcă să iasă din impas prin inițiative locale. „Biroul pentru străini din Pomerania a introdus o adresă de e-mail exclusiv pentru șoferii de transport internațional. Ea poate fi folosită pentru a prioritiza problemele legate de obținerea permiselor de muncă și de ședere. Potrivit oficialilor, cererile depuse de șoferi sunt prioritare“, a explicat Tomasz Reijek, Președintele Asociației Transportatorilor Rutieri din Pomerania, subliniind că există confuzii cauzate de informațiile despre prelungirea vizei naționale. „O confuzie similară a apărut după introducerea unor noi reguli privind pregătirea șoferilor profesioniști. Regulamentul trebuia să elimine concurența neloială și să eficientizeze sistemul de învățământ, dar s-a întâmplat exact invers.“

Este vorba despre consecințele unei modificări aduse legii transportului rutier în 6 aprilie, care obliga șoferii din țări terțe să obțină un certificat de calificare. Informațiile sunt înregistrate într-o bază de date numită Profilul șoferului profesional (PKZ), care conține date despre șoferii polonezi și străinii care stau în Polonia mai mult de șase luni.

Lansată pe 12 aprilie, baza de date a înmatriculării vehiculelor și a permisului de conducere (PWPW) nu funcționează corect. Sistemul se blochează pe acei șoferi care au primit permis înainte de 10 septembrie 2009 (pentru categoriile C, C + E) și 10 septembrie 2008 (pentru categoriile D, D + E) și care sunt scutiți legal de la precalificare, potrivit Asociației Transportatorilor Rutieri Internaționali din Polonia (ZMPD). Această eroare încă nu a fost remediată. Alții așteaptă câteva zile pentru a i se elibera un certificat de calificare de șofer.

O altă problemă majoră e generată de faptul că şoferii au primit vize anuale, iar valabilitatea acestora nu poate fi prelungită. Legea a împuternicit Ministerul Afacerilor Externe să elibereze vize în Polonia după îndeplinirea anumitor condiții specificate în regulament, în ZMPD spune că acest regulament nu există încă. În plus, Ministerul Afacerilor Externe nu are capacitatea tehnică de a elibera vize, care au fost eliberate întotdeauna de consulate. ZMPD subliniază că legislația actuală permite solicitarea unui permis de ședere cu valabilitate 3 ani, însă obținerea acestuia e mult mai costisitoare decât o viză.

Ministerul Infrastructurii din Polonia încearcă în prezent să accelereze formalitățile.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut