Vladimir Matyagin, președintele Asociației Gruzavtotrans din Rusia a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă membrii săi în urma sancțiunilor europene și cere sprijinul statului. El a mai spus că deja o parte dintre membrii săi au decis să protesteze de Ziua Rusiei (12 iunie) față de concurența neloială pe care le-o fac transportatorii europeni, care încă mai pot circula pe teritoriul Rusiei și o fac la tarife foarte mari.

Vladimir Matyagin a explicat că asociația a propus deja măsuri de răzbunare împotriva transportatorilor rutieri din țări neprietenoase ca răspuns la sancțiunile occidentale. „S-a dovedit că jucătorii străini ar putea câștiga pe teritoriul Federației Ruse, efectuând curse pe distanțe lungi în rețeaua noastră. Iar transportatorii ruși au fost privați de dreptul de a călători pe drumurile țărilor UE.“ În plus, el a mai spus că transportatorii europeni au profitat de situația actuală și au crescut prețurile. De aceea, a cerut impunerea de măsuri similare. „Dacă se impun sancțiuni unilaterale, atunci răspunsul ar trebui să fie același. Mărfurile în trafic internațional pot fi transportate la graniță și pot schimba mașinile acolo. Astfel, camioanele rusești se vor deplasa pe drumurile rusești, iar vehiculele din UE vor circula pe drumurile europene. O decizie similară a fost deja luată în Belarus. Acum, această idee a fost aprobată de Ministerul Industriei și Comerțului al Federației Ruse.“

Președintele organizației ruse a explicat că deja transportatorii autohtoni au costuri foarte mari, în special de leasing, și a cerut aplicarea unui mecanism de amânare a plăților, așa cum s-a introdus în alte sectoare ale economiei.

Susținută de Ministerul Industriei și Comerțului, măsura interzicerii camioanelor comunitare în Rusia ar putea fi similară celei din Belarus, unde camioanele europene lasă marfa sau semiremorca la terminalele de frontieră, de unde sunt preluate de transportatorii autohtoni. Însă, potrivit lui Denis Manturov, șeful Ministerului de Industrie și Comerț, transportatorii europeni ar putea transporta fără piedici produse alimentare, farmaceutice și umanitare, ca și până acum. Însă, pentru a introduce restricții, este necesar să se asigure că infrastructura este pregătită pentru transfer și reîncărcare în Rusia.

La începutul lui aprilie, UE a interzis intrarea camioanelor din Rusia. Transportatorii ruși au cerut de mai multe ori autorităților să introducă măsuri similare. Ministerul Transporturilor a fost de acord, însă cel al Industriei și Comerțului nu a susținut o astfel de inițiativă, temându-se de eventuale întreruperi ale aprovizionării.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut