Transportul județean de pasageri prin curse regulate rămâne “în aer” începând cu 31 decembrie 2021, dată la care încetează valabilitatea programelor de transport pasageri la nivelul UAT – Consilii Județene din întreaga țară, deşi Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a încercat, prin toate mijloacele de dialog instituțional legale să determine o modificare legislativă cu caracter de urgență, pentru a asigura continuitatea acestor programe până la expirarea licențelor cu valabilitate până în iunie 2023.

La jumatatea lunii în curs, un număr redus de CJ-uri aveau demarate procedurile legale pentru aprobarea noilor programe de transport sau a condiţiilor competitive de atribuire, prin licitație, a programelor ce urmeaza să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

Din cauza multiplelor probleme ce țin de proasta elaborare a legislației în domeniu, dar și pe fondul neimplicării Ministerului Dezvoltării, majoritatea Consiliilor Județene nu a făcut niciun pas concret în direcția organizării licitațiilor, iar cele ce au demarat procedurile sunt în afara calendarului care să permită continuitatea necesară. Scandalurile și acuzațiile de corupție se țin lanț din cauza lipsei de transparență și  modului extrem de politizat în care, anumite județe au înțeles să aplice legea.

Cu toate că regulamentul CE 1370/2007 prevede o serie de condiții clare pentru atribuirea contractelor de servicii publice, în România, acordarea drepturilor exclusive sau compensarea serviciului prestat sunt tratate cu total dezinteres, consecințele negative urmând să apară chiar și în condițiile unei atribuiri forțate.

În consecinţă, FORT solicită Ministerului Dezvoltării abordarea urgentă a unei modificări legislative prin care să se asigure continuitatea serviciilor și pregătirea temeinică, în 2022, a aplicării corecte a Reg. CE 1370.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut