Aproximativ 80% dintre vehiculele de transport de peste 3,5 t vor trebui să își înlocuiască tahografele până la finalul acestui an. În plus, și vehiculele dotate cu tahografe inteligente de primă generație vor trebui să le înlocuiască cu cele din a doua generație până la data de 18 august 2025. De aceea, direcția DG Move a Comisiei Europene îi îndeamnă pe transportatorii aflați în aceste situații să se organizeze la timp pentru a le înlocui.

Cel mai bun moment pentru a face acest lucru, precizează conducerea, este inspecția periodică a aparatului, care are loc o dată la doi ani, deoarece folosirea acestei oportunități ne permite să evităm opririle ulterioare ale camionului în service. Assotir spune că obiectivul este evitarea unor posibile întârzieri din cauza lipsei componentelor sau supraîncărcării de lucru a atelierelor specializate, situații care ar putea provoca neplăceri și încetiniri în operațiunile zilnice ale companiilor de transport.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut