Parlamentul European şi ţările UE au convenit asupra unor standarde uniforme în stabilirea salariilor minime în întreaga UE. Dennis Radtke (CDU), negociatorul-șef al Germaniei din Parlamentul European, precizează că aceste standarde se referă la modul în care trebuie stabilite, actualizate și aplicate salariile minime legale. Proiectul de lege stipulează că țările UE vor trebui să definească planuri de acțiune pentru a crește acoperirea negocierilor colective dacă rata este sub 80%.

În viitor, statele UE vor trebui să actualizeze salariile minime legale cel puțin o dată la fiecare doi ani. Însă, în țările care folosesc un mecanism de indexare automată, în care salariile cresc automat odată cu inflația, actualizarea se va face la fiecare patru ani. Partenerii sociali trebuie însă implicați în procedurile de stabilire și actualizare a salariului minim. Acum, ţările UE au la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva în legislația națională.

Ministrul Muncii din Germania, Hubertus Heil, a descris ținta de 80% drept un plan ambițios. „Avem instrumente şi o lege federală privind aderarea la contractele colective, astfel încât contractele publice să ajungă la companiile care plătesc salarii colective. Valoarea muncii, în special, e importantă în toată Europa, iar cei care lucrează trebuie să poată trăi rezonabil din ea. Asta trebuie să se aplice la Stockholm și Lisabona, dar și la Berlin și București”, a spus acesta în cadrul unei întâlniri OCDE la Paris.

În Germania, salariul minim va creşte de la 1 octombrie la 12 euro pe oră, dar oricum statul avea unul dintre cele mai mari salarii minime din UE. Doar în Luxemburg se plătește mai mult, conform Oficiului german de Statistică. Însă rata de acoperire a negocierilor colective în Germania se situează cu mult sub nivelul de 80% vizat acum – în 2019, era de 44%.

Însă UE nu poate să stabilească niveluri salariale specifice, ci doar să emită linii directoare, iar acesta este unul dintre motivele pentru care mai ales țările nordice, care nu au un salariu minim legal, dar au un contract colectiv, au fost critice, temându-se că Bruxelles-ul se va amesteca prea mult în afacerile naționale. „Criteriile europene pentru adecvarea salariilor minime naționale vor continua să politizeze stabilirea salariilor într-o manieră periculoasă”, e de părere Președintele Angajatorilor Germani, Rainer Dulger, care a cerut Germaniei să voteze împotriva legislației propuse.

Parlamentul UE nu s-a putut afirma în cadrul negocierilor cu cererea ca valoarea salariului minim să fie determinat pe baza valorilor medii. Mediana, cunoscută ca salariu mediu, este o variabilă aritmetică: 50% dintre angajați câștigă mai mult, 50% mai puțin. Potrivit Ministerului Muncii, un salariu minim de 12 euro/oră se ridică la 2.064 de euro/lună. Pentru comparație, jumătate din salariul mediu în Germania este în jur de 1.988 de euro, iar 60% din median este de aproximativ 2.056 de euro.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 2 – aprilie 2023)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare