Miniștrii de externe ai statelor UE au decis să demareze o nouă operațiune militară pentru a asigura transportul comercial în Orientul Mijlociu, numită operațiunea „Aspides”, considerată deosebit de periculoasă în comparație cu alte operațiuni curente. Scopul acesteia este de a proteja navele comerciale de atacurile militanților islamiști Houthi din Yemen. Astfel, navele europene de război vor fi prezente în special în sudul Mării Roșii și în strâmtoarea Bab al-Mandab, iar acestea ar trebui să însoțească navele comerciale și să prevină atacurile în caz de urgență.
Sunt stabilite limite stricte privind utilizarea armelor. Măsurile de protecție trebuie să fie aplicate „cu respectarea deplină a dreptului internațional, inclusiv a principiilor necesității și proporționalității”.
Guvernul federal trimite fregata „Hessen”, lungă de 143 de metri, în uz armat – cu condiția ca Bundestagul să dea aprobarea necesară vineri, așa cum a fost planificat. Nava, care a părăsit Wilhelmshaven pe 8 februarie, este echipată cu rachete antiaeriene și a fost special concepută pentru escortă și control maritim, iar la bord sunt în jur de 240 de soldați. Germania dorește, de asemenea, să pună la dispoziţie personal pentru sediul operațiunii din Larisa (Grecia), precum și elicoptere.
La fel ca Germania, Grecia și Danemarca vor să trimită o fregată în acțiune, iar Italia un distrugător cu rachete ghidate.