Departamentul pentru Transport (DfT) din Marea Britanie a anunțat investiții ale guvernului și industriei în valoare totală de 16,5 milioane de lire sterline pentru îmbunătățirea facilităților de pe marginea drumului pentru șoferii de camion. Astfel, 38 de parcări de camioane din Anglia vor beneficia de „zone de odihnă mai bune, facilități de protecție socială îmbunătățite și parcări mai sigure”.

Modernizările vor include „dușuri și restaurante noi, precum și iluminare mai bună și garduri securizate, astfel încât șoferii să se simtă mai în siguranță și să doarmă mai liniștiţi”, precum și crearea a aproximativ 430 de noi locuri de parcare. „Continuăm să lucrăm îndeaproape cu operatorii de facilități pentru a ajuta la îmbunătățirea standardului de parcare și a altor facilități de pe autostrăzi și drumurile principale tip A. Vrem ca toți utilizatorii drumului să ajungă la destinație în siguranță și să îi încurajăm pe toți, de la cei care conduc ca profesie, până la cei care călătoresc în vacanță sau în scop de agrement, să planifice și să ia pauze regulate”, spune Pete Martin, director cu relaţiile cu clienții la National Highways.

Potrivit Logistics Manager, din totalul investiției, 6 milioane de lire sterline vor proveni de la DfT, iar restul de 10,5 milioane de lire sterline vor proveni din industrie.

Lipsa de șoferi din Marea Britanie rămâne o problemă pentru industria de transport şi logistică, de aceea, se speră că facilitățile mai bune vor face mai atractivă perspectiva unei cariere la volan.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut