Guvernul britanic trebuie să clarifice procedurile de frontieră post-Brexit cu UE pentru a preveni întârzierile haotice şi efectul secundar asupra importurilor de alimente din Europa, avertizează Logistics UK. Controalele complete la frontieră vor fi introduse pe 30 aprilie și reprezintă o provocare majoră pentru circulația multor tipuri de alimente, inclusiv carne și pește.

Cu doar o lună înainte de introducerea noilor controale la frontieră, asociaţia Logistics UK spune că membrii săi încă nu sunt lămuriţi asupra modului în care va funcționa sistemul, ca urmare a lipsei de informații din partea guvernului britanic.

Cold Chain Federation a cerut guvernului să atenueze impactul asupra lanțului de aprovizionare și să minimizeze amenințarea la adresa securității alimentare a țării. „În ultimii șapte ani, de la Brexit, industria logisticii a cerut guvernului să clarifice toate aranjamentele care vor fi necesare pentru a transporta fără probleme mărfurile peste granița Regatului Unit cu UE. Cu toate acestea, membrii noștri sunt încă nelămuriţi când vine vorba de informații critice despre modul de operare la frontieră. Mai este o lună până la introducerea controalelor fizice asupra importurilor din UE, iar guvernul încă nu a spus membrilor – care transportă produse alimentare și alte bunuri din lanțul de aprovizionare – ce taxe de import se vor aplica pentru fiecare transport și modul în care va fi administrată această taxă comună”, spune Nichola Mallon, șeful de comerț al Logistics UK. „În industria noastră rămân îngrijorări cu privire la capacitatea de control la frontieră pentru a procesa eficient aceste mărfuri perisabile. Sunt probleme critice care vor afecta circulația mărfurilor peste granițele Marii Britanii și, potențial, în magazine și case la nivel național.”

British Retail Consortium estimează că aproximativ 30% dintre alimentele consumate în Marea Britanie provin din UE, iar dintre acestea, aproape jumătate sunt legume și fructe proaspete. „Produsele proaspete nu pot fi lăsate să lâncezească în vehicule pentru perioade lungi de timp – trebuie să le putem transmite în mod eficient clienților noștri cu cât mai puțină întârziere. Adăugați provocarea blocajelor cauzate de traficul de vacanță și introducerea noului sistem de intrare și ieșire din UE la Short Straits (strâmtoarea dintre coasta Kent și nordul Franței), planificată pentru octombrie, iar riscurile pentru lanțurile de aprovizionare și potențialul de penurie de produse în supermarketuri devin reale.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut