Poliţia germană a descoperit o manipulare în domeniul timpului de lucru mai neobişnuită, mai ales că, în raport cu beneficiile obținute, amploarea reglementărilor încălcate poate părea absurdă. E vorba despre un transportator croat care nu și-a dorit un tahograf digital, astfel încât a decis să falsifice documentele vehiculului, înlocuind inclusiv plăcuța de identificare, scrie 40ton.net.

În ciuda manipulării serioase, camionul a fost trimis pe rute internaționale. Pe 4 ianuarie, frauda a ieșit la iveală la o inspecție rutieră din Germania. Autotractorul cu semiremorcă a fost oprit pe autostrada A8, iar ofițerii de poliţie au decis să verifice, printre altele, numărul de identificare. S-au uitat la plăcuța vehiculului și au găsit un număr complet diferit de cel imprimat pe şasiu.

Primele suspiciuni s-au îndreptat către un vehicul furat, însă în urma unei verificări minuțioase a documentației s-a dovedit că maşina era un autotractor din 2011, care a fost înmatriculat pe baza documentelor și a plăcuței de identificare a unui model mai vechi, din 2008. Toate acestea pentru a evita un tahograf digital și pentru a facilita manipularea timpului de lucru.

Ca ţară din afara UE, Croația a permis un pic mai mult folosirea tahografelor analogice, ceea ce și-a putut permite ca țară încă în afara Uniunii Europene, iar tahografele digitale au devenit obligatorii abia în 2010, moment în care au fost întâmpinate cu mare reticență. Prin urmare, în multe cercuri, camioanele din 2008 au fost mult mai atractive decât omoloagele din 2011.

După controlul german, poliția a reţinut camionul, documentele și plăcuțele de înmatriculare. Pentru recuperarea camionului, firma a trebuit să facă dovada că vehiculul nu a fost furat și că a fost obținut în mod legal. Parchetul a inițiat o acțiune pentru săvârșirea unei infracțiuni sub formă de fals în înscrisuri, urmând să se desfășoare proceduri administrative pentru tipul greșit de tahograf.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare