Garda Civilă din orașul spaniol La Roda (provincia Albacete) a arestat un șofer român de camion în vârstă de 52 de ani pentru că a sustras motorină din camioanele parcate în zonele de odihnă, potrivit ideal.es.

Garda Civilă din Spania a demarat o anchetă după o serie de furturi de combustibil din camioanele parcate în zonele de agrement din provincia Albacete. Potrivit oamenilor legii, toate infracțiunile au avut același „mod de acțiune”: combustibilul era extras noaptea din mașinile pregătite pentru călătorii lungi, ale căror rezervoare erau de obicei pline.

În unele cazuri, rezervoarele cu o capacitate de aproximativ 600 de litri au fost complet golite, ceea ce a determinat anchetatorii să suspecteze că motorina a fost transferată în alte camioane. Pe lângă combustibil, infractorii au luat piese de schimb și chiar roți din mașini, care, pe lângă pagubele economice, au provocat „daune grave vehiculelor și au interferat cu funcționarea camioanelor”.

Agenții care conduceau ancheta au reușit să identifice vinovatul: un șofer de camion din Taracona de la Mancha. Șoferul, cetăţean român, a fost arestat în flagrant într-o zonă de odihnă situată în orașul La Roda, în momentul în care „a început să efectueze manevre ciudate între camionul său și cel de alături”. Cu ajutorul unei pompe electrice puternice, acesta golea un rezervor plin al unui camion în doar câteva minute şi pompa combustibilul în rezervorul mașinii sale.

Oamenii legii l-au pus sub acuzare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni legate de furt, încălcarea siguranței rutiere şi falsificarea actelor.

În cadrul cercetărilor s-a constatat că bărbatul avea un permis de conducere fals, cumpărat cândva din România. Datorită lui, a putut obține și atestatul necesar pentru a lucra pe vehicule grele.

Românului i-au fost confiscate uneltele și dispozitivele folosite pentru sustragerea de combustibil. Bunurile furate ale altor șoferi, găsite în timpul perchezițiilor, au fost ridicate și au fost deja restituite proprietarilor.

Acuzatul a fost trecut în dispoziția instanței orașului La Roda.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut