Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că restricțiile de circulație care urmează să fie instituite pe DN 7 între 30 mai 2022 și 15 august 2022 vor afecta peste 2.800 de autovehicule cu MTMA > 7,5 t care circulă zilnic pe acea porțiune, conducând la consum mai mare de combustibil, poluare și cheltuieli suplimentare.

Pe relația Pitești – Râmnicu Vâlcea și retur, camioanele și autocarele vor fi nevoite să ocolească pe ruta Pitești Sud – Slatina – Drăgășani – Râmnicu Vâlcea. Varianta de ocolire propusă este mai lungă cu aproximativ cu 100 km. La un trafic zilnic de 2.800 de camioane și autocare, timp de 2 luni și jumătate, acest lucru se traduce printr-un consumul suplimentar a 6,3 milioane litri de motorină (+55,45 milioane lei) și emisii suplimentare de 11.740 tone CO2.

Totodată, transportatorii rutieri vor înregistra cheltuieli comerciale suplimentare de 101,6 milioane de lei, reprezentate de costuri suplimentare și de întârzieri ale livrărilor / ineficiență.

Alte efecte ale restricțiilor instituite pe DN 7 sunt: congestionarea traficului pe rutele ocolitoare, creșterea riscului de accidente, degradarea drumurilor ocolitoare, creșterea poluării în alte localități și un necesar mai mare de personal pentru supravegherea traficului.

Ca urmare, UNTRR solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și CNAIR să excludă autovehiculele cu MTMA > 7,5 t de la aceste restricții și să beneficieze de aceleași măsuri ca restul autovehiculelor, respectiv permisiunea de a circula pe ambele sensuri, alternativ, prin folosirea semaforizării.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut