Astăzi, 28.09.2021, cu numai o zi înainte de protestul transportatorilor detaliat aici, a apărut pe surse un nou Proiect de Lege privind amnistia fiscală, semnat de către inițiatori (detalii aici), însă până la ora transmiterii acestui comunicat de presă, pe site-ul Parlamentului nu era publicat acest proiect de lege.

„Deși apreciem că noul proiect de lege va aduce o decizie în legătură cu amnistia fiscală, considerăm că protestul din data de 29 septembrie din Piața Victoriei din București trebuie să aibă loc întrucât transportatorii români sunt îngrijorați de faptul că procesul de aprobare în Parlament al noului proiect de lege privind amnistia fiscală este de lungă durată și de multe ori unele proiecte de lege au fost retrase. În același timp, proiectul de lege menține riscul reîncadrării diurnei în baza constatărilor Inspecției Muncii, cu un impact negativ semnificativ asupra competitivității transportatorilor români în UE, deja grav afectată de noile prevederi ale legislației europene aduse de Pachetul Mobilitate 1“, precizează UNTRR.

Totodată, nu este clar dacă proiectul de lege înlocuiește diurna pentru deplasările externe pentru toate domeniile de activitate și cum va fi afectată diurna pentru național. Dacă astăzi diurna se aplică conceptual și la național și la internațional cu valori diferite, noul proiect pare că tratează doar activitatea internațională, în timp ce pentru național rămâne conceptul de diurnă așa cum este în prezent stabilit prin legislație.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România -UNTRR- a publicat o notă de informare cu privire la diurnă – soluții pentru trecut, prezent și viitor – în care analizează scenariile vehiculate în prezent privind diurna, unde este abordat inclusiv proiectul de lege menționat mai sus.

România este singurul stat european care impozitează diurna, în timp ce state din Europa de Est, precum Polonia, Lituania sau Ungaria, își protejează proprii transportatori. Efectele acestei măsuri sunt devastatoare, cu atât mai mult cu cât taxarea se face retroactiv, penalitățile fiind imposibil de plătit de vreo firmă.

Totodată, Guvernul penalizează transportatorii pentru gradul mic de vaccinare a populației României. Astfel, șoferii profesioniști care nu sunt vaccinați sau nu au avut COVID-19 în ultimele 3 luni intră în carantină dacă revin din țări roșii și galbene din punct de vedere al gradului de risc de contaminare cu COVID-19.

Măsura este unică în Europa, șoferii profesioniști fiind exceptați de la măsura carantinei în toate țările, cu scopul de a menține lanțurile de aprovizionare cu marfă, așa cum recomandă și Comisia Europeană, care a creat în acest sens “culoare verzi” și a îndemnat la exceptarea de la carantinare a șoferilor profesioniști.

La acestea se adaugă și majorarea uriașă a tarifelor la asigurările RCA în urma falimentului City Insurance, criză la care au contribuit din plin autoritățile române printr-o supraveghere defectuoasă a sectorului RCA.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut