Uniunea Europeană se află în plină criză energetică, iar industria transporturilor rutiere este profund afectată de scumpirea carburanților și de prevederile abuzive ale Pachetului Mobilitate 1, precum obligația întoarcerii acasă a camioanelor la 8 săptămâni, care trebuie respectată de companiile românești care operează transporturi rutiere internaționale în UE începând din februarie 2022. În acest context dificil, UNTRR solicită CE suspendarea urgentă a aplicării obligației întoarcerii acasă a camioanelor și anularea interpretării restrictive a CE legată de obligația întoarcerii acasă a remorcilor și semiremorcilor acestora.

În timp ce costurile energetice ale Europei cresc vertiginos, iar importanți lideri europeni precum Premierul Belgiei, Cancelarul Germaniei și Președintele Franței anunță „sfârșitul abundenței”, „ierni dificile” și  incertitudine legată de securitatea aprovizionării energetice, legislația europeană obligă transportatorii să își aducă acasă camioanele, goale, inclusiv remorcile și semiremorcile, generând consum inutil de carburant și costuri nejustificate și împovărătoare pentru transportatorii români.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR – solicită CE suspendarea urgentă a aplicării obligației întoarcerii acasă a camioanelor și anularea interpretării restrictive a CE legată de obligația întoarcerii acasă a remorcilor și semiremorcilor acestora. „În acest context economic dificil, este necesară tăierea tuturor măsurilor care conduc la consum inutil de carburant în plină criză pentru a se asigura coerența între declarațiile liderilor europeni și acțiunile acestora și ale Comisiei Europene la nivel european și național”, se arată în comunicatul UNTRR, subliniind că Studiul CE privind întoarcerea acasă a camioanelor publicat în 2021 confirmă impactul negativ major al acestei măsuri asupra transportatorilor rutieri Est-Europeni și asupra mediului. „Studiul arată că această măsură va genera 1,9 milioane de curse suplimentare ale camioanelor europene, ceea ce ar duce la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (+4,6%) și ar putea genera o creștere a costurilor de până la 11.000 EUR pe vehicul pe an (+10% față de situația actuală) – în medie pentru transportatorii stabiliți în țările din Europa de Est care operează în Vest.”

UNTRR și transportatorii români au contestat această măsură discriminatorie în fața Curții de Justiție a UE, iar acțiunea UNTRR a fost susținută de Guvernul României. Totodată, România și mai multe State Membre au contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) această obligație și o serie de cauze judiciare sunt în curs.

UNTRR solicită Guvernului României să continue demersurile la nivel european împotriva obligației întoarcerii acasă a camioanelor, iar până la o decizie CJUE privind cauzele judiciare depuse, să solicite Comisiei Europene suspendarea aplicării acestei măsuri.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut