Felipe Morgulis a fost promovat în funcția de președinte al segmentului de Logistică și Distribuție din cadrul UPS Healthcare, inclusiv Bomi Group, în Europa și LATAM. Acesta va coordona din Italia activitățile de logistică și distribuție ale UPS Healthcare și va face parte din echipa de conducere a UPS Healthcare, raportându-i direct preşedintelui John Bolla.

Anterior, Felipe Morgulis a ocupat funcția de vicepreședinte al operațiunilor Bomi Group, responsabil pentru Europa de Sud (Italia, Spania, Portugalia, Franța și Turcia) și America Latină (Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador și Peru). Înainte de asta, din 2018, Felipe a fost COO al grupului Bomi, cu responsabilități în controlul calității, excelență operațională, marketing, segmentul comercial și operațiuni, într-o perioadă de creștere rapidă datorită achiziției unei noi baze de clienți și a altor multiple achiziții, care au necesitat restructurări operaționale.

Felipe, de naționalitate braziliană, s-a alăturat UPS în 2022, odată cu achiziția de către companie a Grupului Bomi. În această perioadă, a contribuit cu succes la creșterea și extinderea operațiunilor companiei.

Acestea includ achiziția recentă a Transport Chabas Santé, care a extins operațiunile UPS Healthcare în sudul Franței, deschiderea uneia dintre cele mai mari facilități de logistică medicală din Europa, lângă Madrid, precum și obținerea de certificări de sustenabilitate pentru rețeaua companiei în Italia și Brazilia. Prioritățile lui Felipe în următoarele luni și pe parcursul lui 2024 includ creșterea afacerii în Europa și America Latină, inclusiv noi depozite certificate de ultimă generație.

Rețeaua de logistică medicală a UPS este în creștere, iar în acest an vor fi adăugați aproximativ 200.000 m2 de spații de depozitare, din care aproximativ jumătate în Europa. Până la sfârșitul lui 2023, capabilitățile de logistică dedicate segmentului medical se vor dubla, comparativ cu 2020. „Planurile de dezvoltare vin în întâmpinarea nevoilor clienților, ale căror exigențe sunt mai mari ca oricând. Punem la dispoziție un serviciu end-to-end, pe care doar rețeaua și tehnologia noastră de vârf îl poate oferi și nu ne oprim aici”, a spus Morgulis. John Bolla, președintele UPS Healthcare, a completat: „Construim o rețea pan-europeană pentru lanțul frigorific care poate livra tratamente farmaceutice și biologice de ultimă generație, iar rolul lui Felipe va fi esențial în realizarea acestui obiectiv.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut