Vânzările de produse alimentare din Marea Britanie au crescut rapid anul trecut, conform ultimelor date emise de AHDB. Piața de băcănie online a înregistrat o creștere a vânzărilor cu 77%. Cu vânzările de produse alimentare online care au atins 18 miliarde de lire sterline în 2020, cota online din totalul produselor alimentare din 2020 a depășit chiar previziunile pre-Covid de 7,7% pentru 2024, ajungând deja la 8,8% în 2020.

Motivul principal al creşterii a fost afluxul de noi cumpărători online, imediat după începerea pandemiei din 2020. Proporția gospodăriilor care cumpără alimente și băuturi (fără alcool) online este acum cu aproximativ 9% mai mare decât în 2020. Carnea, peștele și păsările de curte au înregistrat cea mai mare creștere în comparație cu tendințele pre-Covid, ajungând la 26%.

În 2020, a apărut un profil divers al cumpărătorilor online. Înainte de pandemie, alimentele online se concentrau în special pe familii (52,8%), iar acum, datele Kantar arată că proporția gospodăriilor de pensionari care cumpără alimente și băuturi online (cu excepția alcoolului) s-a dublat între februarie 2020 și februarie 2021, de la 17,3% la 35,6%.

O zonă cu performanțe mai bune online față de media de pe piață vine din categoria mielului, în condiţiile în care studiile anterioare au arătat că unii cumpărători sunt îngrijorați de cumpărarea cărnii online. 

Potrivit analiștilor AHDB, creșterea vânzărilor online de produse alimentare va încetini anul acesta, deoarece restricțiile sunt deja eliminate încet. Însă unii cumpărători rămân precauți cu privire la vizitarea marilor supermarketuri. YouGov Consumer Tracker arată că, în februarie 2021, 40% dintre consumatori evitau încă supermarketurile mari, în scădere faţă de vârful de 49% în aprilie 2020.

Cu toate acestea, alții se simt mai încrezători. Cumpărătorii mai în vârstă, care au fost cheia creșterii online în ultimul an, sunt unii dintre cei care s-au întors în supermarketuri, deci sunt cu 143.000 de persoane de peste 65 de ani mai puține în retailul online din martie, comparativ cu luna anterioară.

La un an de la debutul pandemiei, creșterea vânzărilor online de alimente a început să încetinească. În ciuda vânzărilor totale de băcănie online, în continuare cu 89% mai mari în cele patru săptămâni încheiate la 21 martie 2021, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, cota totală a pieței pe acest canal a scăzut la 14,5%, față de recordul de 15,4% din februarie 2021. Datorită creșterii uriașe din 2020, prognozele suplimentare se așteaptă la o încetinire a creșterii canalelor online, pe măsură ce piaţa se reechilibrează. Previziunile IGD pentru vânzările de alimente online în 2021 sunt de doar 0,8%, însă nivelul va rămâne mult deasupra celui pre-pandemic, cu noi cumpărători și capacitate crescută dinspre retaileri. Acest lucru înseamnă că alimentele online au trecut de la o piață de 11,8 miliarde de lire sterline în 2019, la o piață anticipată de 18,1 miliarde de lire sterline în 2021.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut