Cea mai mare problemă a transportului rutier de mărfuri actual este deficitul tot mai mare de șoferi. În acest context, Waberer’s International Plc. își adaugă forța de muncă din India: 80 de șoferi și 2 dispeceri.

În Europa, nici companiile şi nici autorităţile nu au reuşit să ridice profesia de şofer de camion la un rang corespunzător sau să o facă mai populară în rândul tinerilor. Pe lângă îmbătrânirea șoferilor (12% au peste 60 de ani) şi ieşirea lor la pensie, se observă şi o continuă creştere a cererii de transport, la niveluri de aproape două cifre de la an la an.

Grupul Waberer’s îşi vede acum creşterea companiei sever constrânsă de lipsa șoferilor în regiune, notează Infostart. Compania încearcă acum să găsească zone şi piețe de muncă în care să poată planifica afacerea pe termen lung, așa că a început să lucreze cu șoferi indieni.

Pentru a putea desfășura activități de transport în cadrul UE, un lucrător dintr-o țară terță trebuie să obțină aceleași drepturi și aceleași permise ca orice solicitant maghiar. Trebuie să promoveze un test de aptitudini și să obţină un permis de conducere recunoscut de Ungaria. De altfel, există trei tipuri de calificative care pot fi obținute în urma testului: adecvat, adecvat pentru o perioadă limitată de timp și nepotrivit – în acest din urmă caz, există însă posibilitatea de reexaminare.

La baza acestui import de şoferi la nivel internațional nu se află considerentele salariale, ci contradicția dintre o piață a muncii strânsă și cererea ridicată. Companiile maghiare angajează lucrători străini majoritar din țări terțe, a declarat Tivadar Árvay, manager de comunicații al Asociației Transportatorilor Rutieri Maghiari (MKFE). Şoferii ucraineni care au plecat din Ungaria din cauza războiului au lăsat brusc un gol profund, care trebuie cumva rezolvat. „Lucrătorii străini nu iau pâinea muncitorilor maghiari. Sunt mii de şoferi maghiari potriviţi pentru muncă, ce s-ar putea urca imediat la volan, dar nu o fac. Aceştia au şi permisul potrivit și card tahograf şi calificare CPC. Însă ei au şi o serie de motive pentru a evita profesia, mai ales condițiile de muncă și timpul departe de familie, acestea nefiind compensate de salariu”, a spus Tivadar Árvay.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut