Întrucât lipsa de containere goale și invazia Rusiei a Ucrainei perturbă comerțul global, costul transportului de mărfuri din China către Europa a crescut de peste șase ori. Mai exact, costul transportului maritim al unui container de 40” din China în Europa a crescut de la aproximativ 2.000 de dolari în urmă cu un an, la peste 15.000 de dolari în ianuarie, potrivit datelor Xeneta.

Costurile de expediţie au crescut pe măsură ce consumatorii au cheltuit din economiile acumulate pentru a cumpăra mărfuri, în timp ce pandemia a continuat să perturbe lanțurile de aprovizionare ale lumii. „Deodată, în mijlocul pandemiei, oamenii au început să cumpere volume mari de mărfuri. Problema actuală provine din faptul că acele containere sunt în locuri greșite ale lumii: în Europa și SUA, și nu înapoi în Asia”, a declarat CEO-ul Xeneta, Patrik Berglund, către Yahoo Finance UK.

Mii de containere goale au fost abandonate în porturile europene și americane în prima jumătate a anului 2020, deoarece Covid a provocat colapsul comerțului internațional.

Asociația producătorilor de electrocasnice din Marea Britanie a raportat creșteri ale costurilor de până la 300% de la începutul lui 2020, cu cazuri în care creșterea costului de transport este mai mare decât profitul din mărfuri. Aceasta a avertizat că aceste scumpiri ar trebui să fie transferate clienților. „În vreme ce ratele spot rămân ridicate și condițiile portuare puțin probabil să se îmbunătățească pe termen scurt și mediu, probabil că inflația va crește”, a declarat Josh Brazil, SVP of the supply chain insights la project44, pentru Yahoo Finance UK.

La rândul său, Ikea a anunțat că își crește prețurile cu o medie de 9%, deoarece se confruntă cu costuri în creștere în transport și materii prime. Brandul de mobilier a declarat că închiriază mai multe nave, cumpără containere și redirecționează mărfurile între depozite pentru a atenua întreruperile lanțului de aprovizionare, dar a spus că acum este obligat să transfere costurile către clienți.

British Glass a avertizat că întreruperile lanțului de aprovizionare și creșterea prețurilor la energie majorează atât de mult costul de producție al unui borcan pentru gem sau al unei sticle de bere încât la final se depăşeşte valoarea produsului în sine.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut