După arestul la domiciliu din 19 iulie 2022 a șase lideri naționali din două sindicate de bază – SiCobas și Usb – au avut loc greve spontane în diferite locații italiene, culminând cu o demonstrație la Piacenza. SiCobas relansează acum protestul prin proclamarea unei greve naționale care va afecta și transportul și logistica începând de marți, 2 august 2022, orele 18.00.

În 3 august, Tribunalul Bologna va evalua cererea de revocare a arestului la domiciliu pentru cei șase membri de sindicat acuzați de diverse infracțiuni comise în litigii începând cu anul 2016, inclusiv asociere infracțională. Potrivit SiCobas, este „o acuzaţie judiciară extrem de periculoasă care ia forma unui atac fără precedent asupra exercitării dreptului la grevă și asupra drepturilor și libertăților sindicale din Italia”.

Acuzațiile procurorului din Piacenza ar fi „exploatat episoade individuale, evitând contextualizarea și povestirea condiţiilor proaste de muncă existente în sectorul logisticii. Reprezentarea sindicală largă este considerată de procuror ca un element de șantaj, iar grevele și protestele sunt văzute ca cereri de extorcare”.

Documentele anchetei numără 22.000 de pagini care, potrivit sindicatului, nu ar conține „analize și considerații care să permită reconstituirea contextului condițiilor precare de viață și de muncă impuse miilor de muncitori”.

SiCobas relevă că „mențiunea despre evaziunile fiscale săvârșite de ani de zile în defavoarea statului și a contribuabililor evită de fapt sutele de reclamații prezentate de muncitori și niciodată luate în serios de instituții privind asigurările sociale neplătite, lipsa salariilor, neplata orelor suplimentare, modificările continue ale contractelor şi lipsa condițiilor de securitate, cu grave consecințe asupra sănătății și vieții a mii de muncitori”.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut