Michelin participă la proiectul Wing Sail Mobility (Wisamo) pentru a crea o velă telescopică și gonflabilă care să fie instalată pe navele de marfă pentru a reduce consumul de combustibil și, prin urmare, emisiile poluante.
Producătorul francez de anvelope colaborează la acest proiect cu doi inventatori elvețieni. Acest sistem poate fi montat pe majoritatea navelor deja operaționale, în special pe Ro-Ro, pe cele pentru mărfuri vrac, pe petroliere și pe transportoarele de gaze.
Michelin afirmă că Wisamo are eficiență dovedită în multe situații de navigație și mai ales atunci când navighează în vânt. „Vela poate fi folosită pe toate rutele maritime. Catargul telescopic este retractabil, facilitând intrarea navei în porturi și trecerea pe sub poduri. Per total, sistemul poate îmbunătăți consumul de combustibil al navei cu până la 20%.”
Prima instalare pe o navă cargo va avea loc în 2022, anul în care Michelin vrea să şi înceapă producția, după o fază de testare.