În Italia circulă aproximativ 700.000 de camioane de peste 3,5 tone, iar în ultimii 13 ani, mai exact din 2008 până astăzi, s-a înregistrat o scădere semnificativă a înmatriculărilor de vehicule noi. Dacă în 2007, au fost înmatriculate peste 35.000 de unități, anul trecut s-au vândut aproximativ 20.256 de vehicule. Datele au fost prezentate cu ocazia unei conferințe de presă organizată de asociațiile ANFIA, FEDERAUTO și UNRAE, numită „Foaia de parcurs pentru relansarea transportului de marfă. Tranziția energetică, eficiența și durabilitatea pentru viitorul unui sector strategic“.

Marea problemă discutată aici a fost „întinerirea“ flotei actuale. Vehiculele care cântăresc mai mult de 3,5 tone au o vârstă medie de 13,5 ani, în timp ce camioanele care cântăresc 16 tone sau mai mult au o vârstă medie de aproximativ 11,5 ani.

Cele trei asociații au concluzionat că, pentru relansarea sectorului este nevoie de sprijin și de stimulente fiscale și de piață pentru achiziția de vehicule Euro VI și surse de alimentare alternative. În plus, ar trebui descurajate achizițiile de vehicule mai vechi, de consolidarea rețelei de biocombustibili, de dezvoltarea rețelelor de încărcare electrică și cu hidrogen, dar și de autorizarea vehiculelor de 18 m lungime.

Luca Sra, delegat ANFIA pentru transportul de marfă a explicat că „pe lângă faptul că este esențială pentru realizarea obiectivelor de durabilitate a transportului de marfă, reînnoirea flotei răspunde și nevoii de a ridica standardele de siguranță ale vehiculelor care circulă zilnic pe drumuri, depășind contradicția dintre investițiile enorme ale producătorilor de a se conforma reglementărilor în vigoare cu privire la acest subiect și echipamentele utilizate – doar 21,6% dintre vehiculele industriale aflate în circulație sunt echipate cu dispozitivele de siguranță obligatorii de la 1 noiembrie 2015.

Pentru a atinge obiectivele de decarbonizare stabilite de Europa, contribuția tuturor tehnologiilor va fi importantă, de la motorina curată la gazul natural, ca o tehnologie care să facă o punte către hidrogen. În același timp, este urgent să se lucreze la dezvoltarea infrastructurii, de la coloane de înaltă tensiune pentru vehiculele comerciale, până la distribuția hidrogenului, pași fundamentali pentru a sprijini înmulțirea vehiculelor cu emisii zero pentru transportul de mărfuri.

Unu din trei vehicule în Italia este Euro 0, 1 sau 2, de cinci ori mai multe decât în Germania și de trei ori mai multe decât în Franța. „Tranziția către un sistem de transport complet durabil este obiectivul dorit pentru care sectorul nostru dedică eforturi și investiții considerabile, dar răspândirea motoarelor electrice, hibride, cu hidrogen și biocombustibili este încă foarte limitată pentru a contribui eficient la obiectivele de decarbonizare. Pentru a accelera răspândirea acestor motoare, pe termen scurt, este necesar să se prevadă măsuri de stimulare pentru înlocuirea vehiculelor mai vechi, chiar și cu vehicule Euro VI de ultimă generație, pentru a reduce semnificativ emisiile de CO2 ale parcului actual. Având în vedere acest lucru, cerem, printre altele, refinanțarea eco-bonusului pentru vehiculele comerciale pentru întreg 2021 şi prevederea de concesii pentru reînnoirea flotei de remorci și semiremorci“, a spus Paolo A. Starace, Președintele Secției Vehicule Industriale a UNRAE.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut