Guvernul austriac confirmă şi pentru 2022 sistemul de dozare a traficului greu de-a lungul axei Brenner, în ciuda protestelor italiene și germane și a suspiciunii că această măsură este contrară reglementărilor UE. În anumite zile ale anului, fluxul de camioane care se îndreaptă spre sud va fi, prin urmare, limitat la 300 de unități pe oră, iar vehiculele în exces vor trebui să aștepte în Kufstein.

Autoritățile austriece au lansat calendarul de douăzeci și una de zile din primul semestru în care vor aplica această prevedere, deci din ianuarie până în iunie. Toate sunt zile lucrătoare, pentru că de sărbători există interdicții speciale, precizează Trasporto Europa.

Prevederea vizează opt zile de luni (7, 4, 21 şi 28 februarie, 7 şi 14 martie, 23 mai şi 13 iunie), patru zile de marţi (26 martie, 24 mai, 7 şi 14 iunie), trei miercuri (25 mai, 8 şi 15 iunie), o joi (9 iunie), patru vineri (27 mai, 3 şi 17 iunie) și o sâmbătă (4 iunie). Se observă că iunie este luna cu cel mai mare număr de limitări, în vreme ce în aprilie nu există nicio astfel de zi cu dozare a traficului.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut