Protocolul Brexit, care stipulează că Irlanda de Nord va continua să respecte normele uniunii vamale și parțial ale pieței unice a UE, cauzează în prezent o serie de probleme şi generează acuzaţia că Irlanda de Nord este o „marionetă” cu care UE vrea să pedepsească Marea Britanie pentru Brexit.

În disputa privind regulile speciale aplicate pentru Irlanda de Nord, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a respins acuzațiile venite din partea provinciei britanice, subliniind într-o declaraţie pentru BBC că UE ia în considerare de ani de zile care este cea mai bună soluție pentru „situația foarte delicată din Irlanda de Nord”. Atât pentru UE, cât și pentru Marea Britanie, era clar că un protocol al Irlandei de Nord va oferi o astfel de soluție, iar trecerea la Brexit trebuia privită ca o oportunitate.

Protocolul Irlandei de Nord are ca scop evitarea controlului mărfurilor venite din UE către Irlanda, dar și evitarea unor noi tensiuni în fosta regiune de război civil. Cu toate acestea, protocolul a creat o frontieră vamală cu restul Regatului Unit pentru multe mărfuri, iar rezultatul a fost problema livrărilor și rafturile goale din Irlanda de Nord. Noul șef al celui mai mare partid protestant, Partidul Democrat Unionist (DUP), Edwin Poots, a declarat că Irlanda de Nord este doar o „jucărie” cu care UE vrea să pedepsească Marea Britanie pentru Brexit, iar asta „are efecte devastatorare şi dăunează fiecărei persoane din Irlanda de Nord”. Londra are toate motivele pentru a activa un mecanism de urgență și a suspenda protocolul. „Experimentăm violența pe străzi. Acest lucru, care nu s-a mai întâmplat de ani de zile, se datorează acestui protocol.”

 ***

În referendumul din 23 iunie 2016 privind Brexit, votul în provincie a fost de 55% – 45% în favoarea rămânerii în UE, față de 52% – 48% în favoarea Brexit pe ansamblul Regatului Unit. DUP a fost în favoarea Brexit, în timp ce separatiștii, în frunte cu Sinn Fein, au fost în favoarea rămânerii în UE.

În vederea menținerii deschise a frontierei, trecute zilnic de circa 30.000 de persoane și lunar de 177.000 de camioane, 208.000 dube și 1,85 milioane de autoturisme, UE a cerut menținerea Irlandei de Nord în piața unică europeană, pentru evitarea controalelor vamale.

Cu perspectiva unui Brexit fără acord, guvernul condus de prim ministrul britanic Boris Johnson a cedat la sfârșitul lui 2020 și Irlanda de Nord a rămas în piața unică europeană, fiind practic separată de piața unică a Regatului Unit după 1 ianuarie 2021.

Frontiera dintre nord și sud a rămas deschisă, dar comerțul peste Marea Irlandei cu Marea Britanie a fost îngreunat de controale și birocrație vamală, ceea ce a provocat o mare nemulțumire mai ales printre unioniști.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut