Guvernul UK a avertizat operatorii de transport că derogările de la actualele reguli de autoizolare Covid-19 vor fi doar pentru circumstanțe excepționale „foarte limitate”, evaluate de la caz la caz, arată Motor Transport.

Anunțul vine ca urmare a noilor linii directoare care îi scutesc pe lucrătorii din depozitele supermarketurilor și ai producătorilor de produse alimentare de carantină, în timp ce guvernul încearcă să ușureze problemele din lanțul de aprovizionare cu alimente.

Dar, în ciuda faptului că guvernul britanic le-a permis lucrătorilor cu amănuntul, indiferent de starea de vaccinare, să facă zilnic teste Covid-19 în loc să le izoleze, firmele de transport vor trebui să treacă în continuare printr-un proces complex care implică o cerere formală la DfT. Într-o declarație din 22 iulie, DfT a spus: „Premierul a anunțat recent că un număr limitat de lucrători complet vaccinați, cu roluri critice, care au intrat în contact cu un caz pozitiv, ar putea lucra în continuare, atâta timp cât sunt dublu vaccinaţi, nu prezintă simptome și au avut rezultate negative atât PCR, cât și antigen. Este o măsură pe termen scurt, înainte ca scutirea de la autoizolare pentru contacţii complet vaccinaţi să fie introdusă la 16 august și este destinată doar unor circumstanțe excepționale, cu impact negativ major asupra serviciilor esențiale sau a infrastructurii naționale critice.“

Acesta a sfătuit operatorii să depună cereri de scutire „numai pentru cazuri excepționale foarte limitate”, adăugând că toate vor fi „supuse unui nivel adecvat de control” și că procesul „nu este conceput pentru a atenua lipsa acută de șoferi de camioane”.

Răspunzând la cele mai recente evoluții, un purtător de cuvânt al RHA a spus: „Şoferii de camion complet vaccinaţi pot fi scutiţi, dar există un proces de lungă durată prin care firmele trebuie să treacă. Continuăm să solicităm scutiri pentru ca personalul complet vaccinat cu rezultate negative să fie lăsat să lucreze.”

Într-o declarație separată, guvernul a spus că în anumite situații, un număr limitat de lucrători ar putea să părăsească izolarea sub controale specifice numai pentru activităţi critice. Dar această politică se aplică numai dacă angajatorul primeşte scrisoare de la un departament guvernamental pe care este listat numele lucrătorului. „Nu toți șoferii sau lucrătorii din transportul maritim se încadrează la servicii critice. Fiecare este evaluat în parte, iar companiile vor trebui să depună cerere pentru a fi scutite, deşi nu ştim cât va dura asta. Așteptăm în continuare detalii cu privire la modul în care va funcționa schema și termenele implicate, lucru vital într-un sector atât de afectat de pandemie și de lipsa de şoferi de camioane.“

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut