De luni, 13 iunie, în statul federal Saxonia-Anhalt, mai multe verificări ale camioanelor sunt efectuate ca parte a unei campanii interstatale, a anunțat Ministerul german de Interne. Poliția acordă mai multă atenție siguranței în traficul care implică circulaţia camioanelor și autobuzelor.

De luni, 13 iunie, în Saxonia-Anhalt, vor fi verificate vehiculele din transportul comercial de mărfuri și pasageri în cadrul unei campanii interstatale, a anunțat Ministerul de Interne din Germania. Verificările regulate și acțiunile preventive sunt importante. „Se urmăreşte siguranța tuturor utilizatorilor drumului”, a declarat ministrul de interne Tamara Zieschang (CDU).

În termeni pur matematici, potrivit ministerului, un accident are loc la fiecare opt minute pe drumurile din Saxonia-Anhalt, din care 15% implică un camion. În 2021, au fost înregistrate 10.000 de accidente de circulație în care au fost implicate camioane. Atunci, 35 de persoane au murit, iar 13 dintre acestea se aflau într-un camion.

În săptămâna de controale 13 – 19 iunie, poliția va verifica în cadrul campaniei „Truck & Bus”, printre altele, respectarea timpului de conducere și odihnă, starea tehnică și încărcarea camioanelor. În mod evident, încălcările vor fi pedepsite.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut