Expeditorii de mărfuri oceanice Asia-Europa se confruntă cu o criză „extrem de gravă” de spaţiu și cu o creştere continuă a prețurilor. Lipsa capacității și a containerelor disponibile continuă să se intensifice în toate porturile mari de export din Orientul Îndepărtat.

Tarifele au continuat să fie majorate de transportatori începând cu 15 mai. Mai mult, aceştia recomandă o notificare în avans pentru rezervare cu trei sau mai multe săptămâni înainte de data de livrare a mărfii. Iar rezervările din porturile de bază ale Chinei au crescut în ultima săptămână, deoarece mai mulți expeditori aleg să mute volumele în locurile unde există echipamente.

Expeditorii de mărfuri din Europa au raportat că piața mărfurilor oceanice s-a înrăutățit semnificativ în ultimele săptămâni, deoarece blocajul Canalului Suez a continuat să aibă un impact negativ asupra congestiei portuare, capacității, disponibilității containerelor și a creșterii prețurilor pentru transporturile de pe relația cu Asia.

Lloyd’s Loading List a raportat săptămâna trecută că unii expeditori au plătit până la 18.000 de dolari pentru un container de 40′ pentru transporturile urgente din Asia în Europa de Nord. Având în vedere că majoritatea navelor din afara Chinei sunt complet rezervate sau supra-rezervate și cu până la 40% din containere rulate, proprietarii de mărfuri cu încărcături urgente trebuie să plătească avansuri imense pentru garantarea spațiului.

Peter Wilson, directorul general al furnizorului de servicii logistice și maritime Cory Brothers, a declarat că, în timp ce în urmă cu 12-15 luni, rata actuală pe ruta Asia-Europa era de 2.000 USD per TEU, expeditorii China-Marea Britanie trebuie să plătească în prezent 12.000 de dolari pentru a transporta un container de 40′, acceptând în același timp riscul că ar putea fi așezat pe chei și aruncat pentru că cineva a oferit 14.000-15.000 de dolari. „Acum suntem la peste 8.000 de dolari fără taxe, așa că ajunge la peste 12.0000 total și încă nu aveți garanția că se va transporta la acel preț.” Mai există și oferte pentru servicii „super speciale”, în care se plătește un preț și mai mare, dar transportatorul își rezervă dreptul de a duce marfa în trei săptămâni. Însă tarifele sunt valabile doar șapte zile, după care prețul nu va mai fi cel convenit. În plus, pentru anulare există o taxă suplimentară de 2.500 USD.

Wilson a subliniat, de asemenea, că, deși afișează aceste tarife mari, liniile merg și cu capacități goale. „Sunt sigur că au o justificare bună pentru a face acest lucru, cum ar fi aceea că nu sunt suficiente containere pe piață. Ei controlează rata pieței transportului de marfă; și cât timp fac acest lucru, nu vom vedea că aceste rate de peste 10.000 USD vor scădea semnificativ înainte de începutul lui 2022.”

Situația nu este mult mai bună pentru expeditorii de marfă pe calea aerului. Săptămâna aceasta, Flexport a subliniat faptul că ratele de export din Asia au rămas „la niveluri de super-vârf”. Un factor care influențează în continuare capacitatea sunt testele Covid-19 pozitive ale echipajelor de zbor, precum cele nouă depistate pe China Airlines.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut