Reprezentanţi ai Smith Bowyer Clarke (SBC) – casă de avocatură din domeniul transportului rutier internaţional – au declarat că se ocupă săptămânal de 10 cazuri în care transportatorii solicită consiliere juridică pentru amenzi încasate pentru că se găseau imigranţi ilegali în vehiculele lor. Firma de securitate a vehiculelor TrailerLock avertizase deja că se înmulţesc încercările acestora de a se ascunde în interiorul remorcilor prost asigurate.
„Avem circa 10 cazuri noi pe săptămână în care transportatorii încearcă să facă apel împotriva impunerii de penalități care ajung la zeci de mii de lire sterline pentru participanții clandestini“, a declarat Simon Clarke, avocat al SBC.
În cel mai recent incident, 18 persoane au fost salvate de către polițiști din remorca unui camion frigorific, lângă Peterborough. „În unele cazuri, impunerea penalităţilor poate însemna falimentul companiei. Adesea ne ocupăm de penalități cuprinse între 20.000 și 40.000 de lire sterline. Tocmai am încheiat un caz în care unui transportator i s-a impus o sancțiune de 68.000 de lire sterline, redusă de noi în apel la 20.000 de lire sterline.”
Clarke le-a cerut firmelor să-și asigure ușile remorcii și a adăugat: „Cu toate că şoferii sunt vigilenți în verificarea vehiculelor, mii de imigranți ilegali se ascund în camioanele care se îndreaptă către Marea Britanie în fiecare an. Chiar dacă Forța de Frontieră acceptă că șoferul și transportatorul nu ştiau că imigranții ilegali se află în interiorul camionului, sunt impuse sancțiuni.”
Pe de altă parte, la începutul acestui an, avocatul Rotheras, Chris Powell, criticase o schimbare de politică a poliției, potrivit căreia tratează automat șoferii de vehicule grele ca suspecți în ancheta penală atunci când sunt găsiți migranţi la bord.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut