În condiţiile actuale ale războiului şi ale perturbărilor din comerţul regional, Rusia a adoptat o serie de măsuri pentru a accelera transferurile logistice. Plecând de la discuţiile cu Turcia, Moscova hotărăşte acum să nu mai solicite certificate de garanție camioanelor turceşti, scutindu-le astfel şi de un cost suplimentar de 350 de dolari/vehicul.

În situaţia în care efectele negative ale invaziei Ucrainei de către Rusia asupra comerțului regional se amplifică, Turcia încearcă să menţină contactele care să-i ofere continuitate şi siguranţă comerțului. Ca urmare a negocierilor cu Turcia, dar şi a perturbărilor actuale din comerțul regional, Rusia face un pas pentru a accelera transferurile logistice. Astfel, porturile Kavkaz, Temruk și Novorossisk au fost adaptate pentru utilizarea Carnetului TIR, cu modificarea legislației aprobată anterior de Ministerul de Finanțe al Rusiei. Prin porturile menţionate, remorcile turcești vor putea trece acum însoţite de autotractoarele proprii. De asemenea, cu aplicația pentru carnetul TIR, șoferii se vor ocupa de mai puține documente și proceduri vamale, care astfel vor accelera procesele, iar timpii de așteptare se vor reduce. În plus, practica emiterii unui document de garanție, care trebuia să fie folosit în portul Kavkaz din Rusia înainte de reglementare își va pierde din necesitate odată cu intrarea în vigoare a noii decizii. Iar acest lucru va ajuta camioanele turceşti să scutească un cost suplimentar de 350 de dolari/unitate, ceea ce le va oferi transportatorilor care le deţin un important avantaj de cost.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut