Războiul din Ucraina, pandemia de coronavirus şi achiziţiile sub imperiul panicii, dar mai ales tarifele de transport din ce în ce mai mari și întârzierile navelor de containere l-au făcut pe discounterul Lidl să-şi achiziţioneze propriile nave. Retailerul consideră că numai astfel îşi poate păstra profilul de nişă, respectiv prețurile mici la alimente.

Grupul Schwarz, care pe lângă Lidl și Kaufland deține și compania de reciclare Pre Zero International, cumpără în prezent mai multe nave port-container. Acestea, potrivit eurotransport.de, vor naviga pe cele șapte mări sub numele de marcă „Tailwind Shipping Lines”.

Acest pas nu este neapărat surprinzător, pentru că grupul din Neckarsulm a încercat anterior să achiziționeze acțiuni la companii de transport maritim. Acest lucru nu a funcționat, așa că Lidl „va folosi de acum şi unele capacități proprii de transport maritim”. În acest fel, compania-mamă își protejează și propriile unități de producție, care se văd adesea în imposibilitatea de a livra mărcile proprii timp de săptămâni, din lipsa capacităților de transport.

De fapt, Lidl îşi doreşte „securizarea lanțurilor de aprovizionare și a disponibilității bunurilor în sucursale”. Compania subliniază că va continua să se bazeze pe scară largă pe cooperarea bine stabilită cu partenerii. „În ultimii ani, cu partenerii noștri puternici și de lungă durată de transport maritim, am reușit să menținem în funcţiune lanțul de aprovizionare în ciuda momentelor de cotitură cauzate de Covid-19 și a provocărilor din rutele și porturile de transport maritim. Scopul achiziţiei este creșterea volumului de producție la unele unităţi şi gestionarea mai flexibilă a transportului”, explică Wolf Tiedemann, directorul Fundației Lidl.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut