După creșterea salariului minim la 965 de euro în 2021, Guvernul a convenit cu sindicatele, dar fără angajatori, o nouă majorare la 1.000 de euro/lună.

În conformitate cu angajamentul Guvernului față de Carta Socială Europeană, salariul minim în Spania trebuie să fie de 1.049 euro/lună (media salariilor plătite în Spania) în 14 plăți, la sfârșitul lui 2023, când se încheie legislatura actuală, arată Fenadismer en Carretera.

În 2021, salariul minim a crescut de la 950 de euro la 965 de euro/lună, iar în 2022 trebuie să existe o nouă creștere, dacă se vrea atingerea minimului anunţat în 2023, care trebuie să fie într-un interval între 24 și 40 de euro. Întrucât Guvernul a optat anul trecut pentru un termen mediu de creștere între 12 și 19 euro și s-a majorat cu 15 euro, mulţi consideră că o creștere logică pentru 2022 este de 35 de euro, cu care salariul minim va fi de 1.000 de euro/lună, și se va aplica retroactiv, de la 1 ianuarie.

În mod evident, angajatorii s-au împotrivit oricărei creșteri, deoarece companiile nu și-au revenit din efectele pandemiei.

Guvernul nu are nevoie de un acord social cu sindicatele și patronii pentru a crește salariul minim, însă pentru actualul ministru al Muncii, Yolanda Díaz, dialogul social este important și preferă să existe un acord între cele trei părți. „De la început a fost clar că oamenii de afaceri nu aveau de gând să se alăture. Companiile sunt afectate: salariile șoferilor şi ale tuturor lucrătorilor nu pot fi mai mici decât suma stabilită. Iar salariul include toate plățile salariale, nu doar salariul de bază. Această creștere afectează și contribuțiile companiilor și ale lucrătorilor la asigurările sociale, care sunt majorate.”

Şi cei care desfășoară activități independente vor fi afectaţi. În ceea ce privește propria contribuție, în acest moment, baza minimă pentru care cotizează 85% dintre ei, este de 960,60 euro/lună. Pe această bază, persoana care desfășoară activități independente plătește 30,6%. Dacă s-ar ridica la 1.000 de euro, contribuția s-ar duce la 306 euro/lună (față de cei 294 euro în prezent).

Cu toate acestea, salariul minim afectează mai profund transportul, întrucât, odată cu transpunerea Directivei privind detașarea șoferilor în sistemul juridic spaniol, și cu obligația de a notifica detașarea șoferilor, acești lucrători nu vor putea să primească mai putin decât salariul minim de 1.000 euro/lună în 14 plăţi, brut.

Spania este cea de-a șaptea țară care majorează salariul minim, deşi se află încă departe de cel din alte țări, precum 1.934 de euro/lună în Luxemburg, sau cu diferenţe încă notabile faţă de nemți (1.389 de euro/lună) sau francezi (1.374 de euro/ lună). Totuşi se distanţează de salariul minim românesc (441,65 euro/lună), maghiar (464,34 euro/lună) sau bulgar (284,86 euro/lună), ţări în care companiile spaniole preferă să se stabilească.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut