După cel mai bun an din istoria companiei, Transavia previzionează întărirea poziției la nivel național și internațional prin investiții masive în extinderea și eficientizarea operațiunilor și prin achiziții de noi jucători din piață. Astfel, în 3-4 ani, capacitatea de producție va atinge un nou nivel record pentru sud-estul Europei, depășind 200.000 de tone de carne de pui anual.

„Pe 1 aprilie, aniversăm 32 de ani de la înființare. Rezultatele excepționale an de an și soliditatea afacerii ne permit să creștem constant și să ne întărim poziția. Știm exact unde vrem să ajungem pe termen mediu și lung, fiind deciși să ne extindem operațiunile cumpărând jucători din piață. De altfel, în acest moment suntem deja angrenați în negocieri pentru astfel de achiziții”, declară Ioan Popa, Președinte și Fondator Transavia.

În ciuda provocărilor imense resimțite de întreaga societate anul trecut, determinate de inflația galopantă, explozia costului vieții, volatilitatea și intensificarea tensiunilor geo-politice, creșterea fără precedent a costurilor energiei, gazelor și materiilor prime, viziunea managerială, investițiile masive și corect orientate și entuziasmul celor 2.300 de angajați, au condus la rezultate foarte bune ale companiei. Transavia, cel mai profitabil jucător din sector, a investit în ultimul deceniu aproximativ 250 de milioane de euro din fonduri proprii în dezvoltare sustenabilă, în extinderea operațiunilor, în tehnologie modernă și dezvoltarea echipei. „Avem cei mai buni indicatori de profitabilitate din industrie, nu doar din România, ci și la nivel european. În plus, suntem probabil singura companie de profil care nu are datorii și nici credite de rambursat. În acest mod, suntem sustenabili și putem planifica viitorul”, spune Ioan Popa.

Sustenabilitatea financiară este dublată de grija față de bunăstarea animalelor și pentru protejarea mediului. Cea mai recentă investiție în acest sens, inițiată în 2022, se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri proprii, şi va permite producerea de până la 100% din energia necesară operațiunilor, până la finalul acestui an.

Afacere de familie cu capital 100% românesc, compania are în prezent o capacitate de abatorizare de 30.000 de capete / oră. Transavia exportă aproximativ 30% din producția sa, în 27 de țări de pe mai multe continente.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut