După camioane, acum remorcile şi semiremorcile sunt vizate de o taxare specifică în Europa. Comisia Europeană a publicat o propunere conform căreia, la determinarea cuantumului taxelor de drum, se pot acorda reduceri la utilizarea vehiculelor care îmbunătățesc eficiența întregului set, cum ar fi semiremorcile cu șasiu închis și spoilere spate, care au un efect pozitiv asupra consumului de combustibil al ansamblului. Reducerea poate fi aplicată şi semiremorcilor cu rezistenţa la rulare semnificativ redusă, datorită folosirii unor osii sau anvelope speciale, sau semiremorcilor cu o greutate proprie redusă, care îmbunătăţesc capacitatea de încărcare.

Din 2024, semiremorcile vor fi supuse unei evaluări a performanței lor energetice. Această evaluare se realizează folosind același sistem Vecto ca și pentru autovehicule. Acum însă, CE propune diferenţierea tarifelor de kilometraj pe baza performanței energetice, pentru a accelera introducerea semiremorcilor mai eficiente. În același timp, statele membre care aplică principiul tarifului per kilometri (cum ar fi Belgia) vor trebui să își moduleze tarifele din martie 2024 pe baza valorilor Vecto ale camionului și nu mai numai pe baza Standard euro.

Conform propunerii actuale, semiremorcile nu ar fi incluse în taxa de kilometri până în 2030. Cu toate acestea, propunerea Comisiei a primit deja critici din partea IRU, nu în privința principiului, ci a calendarului: Federația Transporturilor Rutiere ar dori ca, mai degrabă, componenta CO2 să fie introdusă simultan pentru camioane și remorci.

Potrivit estimărilor oficiale, utilizarea unor semiremorci mai eficiente poate reduce consumul de combustibil pe tonă-kilometru cu până la 15%. Cu toate acestea, este doar o propunere, deci nu e încă sigur dacă CE va promova astfel de scutiri, dacă vor apărea în toate țările și ce soluții tehnice specifice vor acoperi.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut