Dezvoltatorul polonez Scallier a început construcția unui parc comercial de 8.500 m2 suprafață închiriabilă brută în apropierea orașului Timișoara, la Moşniţa. Raza sa directă de acțiune va acoperi o zonă locuită de peste 320.000 de oameni. Finalizarea construcției noii unități de retail este planificată pentru cel de-al treilea trimestru al anului 2023. Parcul de retail din Moşnita va fi a cincea facilitate de acest tip a companiei în România, pe lângă cele din Roşiorii de Vede, Focşani, Timişoara şi Turda.

Aproximativ 50% din capacitatea parcului a fost deja închiriată către mărci precum DM, Sportissimo, TEDi, Fressnapf, Clever Fit și altele. „Proiectul din Moşniţa este bine conectat. Clienții pot ajunge cu ușurință atât cu transportul public, cât și cu mașinile proprii. Lângă clădire va fi construită o parcare cu 200 de locuri. Pe de o parte, unitatea va beneficia de proximitatea unui oraș mare, ca Timișoara, iar pe de alta va avea acces facil la căile de comunicație – noua centură ocolitoare a Timișoarei – și, prin urmare, și la alte orașe mai mici din jurul orașului. Un parc de retail modern, cu un mix de chiriași adaptat cerințelor clienților locali, incluzând nu numai retaileri, ci și chiriași de servicii și catering”, notează Ana Tudor, responsabil la Scallier pentru închirierea spațiului în noul parc de retail.

Până în prezent, Scallier a construit, comercializat şi deschis parcuri de retail în Roşiorii de Vede, Focşani, Timişoara şi Turda. În total, noile investiții au livrat pe piața din România peste 40.000 m2 de suprafaţă închiriabilă brută. Toate zonele din unitățile comerciale existente sunt în prezent închiriate, iar Scallier se pregătește să implementeze noi proiecte de retail. „România rămâne una dintre cele mai atractive piețe pentru investitorii imobiliari de retail. Creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor, cerințele crescânde ale acestora cu privire la ofertă, lipsa imobiliarelor comerciale moderne în orașele medii și mici din România sunt în multe cazuri doar determinanți selecționați ai succesului facilităţilor comerciale mai mici, care sunt, de asemenea, determinate de interes constant ridicat din partea chiriașilor internaționali și locali”, spune Wojciech Jurga, Managing Partner la Scallier, responsabil cu dezvoltarea companiei pe piața din România. „Toate noile noastre proprietăți creează destinații comerciale care sunt îmbunătățite de prezența unui mare operator alimentar. Nu este diferit în cazul Moşniţa, unde Lidl şi Penny Market vor acţiona ca ancore. O astfel de ofertă construiește avantaje competitive semnificative pe piața locală.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut