Schmitz Cargobull AG a semnat un acord strategic cu Berger Fahrzeugtechnik GmbH prin care achiziţionează 49% din acţiunile producătorului austriac de semiremorci uşoare. Tranzacția este supusă aprobării de către autoritățile de concurență relevante, potrivit Transportmedia.be.
Inițial, acordul va presupune că remorcile BergerEcotrail vor fi vândute prin rețeaua Schmitz Cargobull cu aceleași servicii disponibile pentru unităţile Schmit. Produsele Berger pot fi echipate și cu telematică Schmitz Cargobull TrailerConnect.
Andreas Schmitz, CEO al Schmitz Cargobull, consideră că noua colaborare oferă noi perspective pentru dezvoltarea produsului.
„Colaborarea cu Schmitz Cargobull este o situație câștigătoare pentru ambele părți. Datorită acestui acord, putem comercializa BergerEcotrail și pe scară largă în viitor. Utilizarea rețelei Schmitz Cargobull oferă multe oportunități noi în domeniul dezvoltării produselor, serviciilor și piețelor”, punctează şi Gerhard Berger, proprietarul Berger Fahrzeugtechnik.
FOTO: Berger-gruppe.com