În primele șase luni, traficul feroviar de containere din Portul Barcelona a crescut cu 46%, ajungând la 161.735 TEU, comparativ cu 111.132 TEU în aceeași perioadă a anului 2020. Astfel, cota feroviară în ceea ce privește containerele a atins niveluri „record”, încheind prima jumătate a anului la 16,1%, potrivit unui comunicat al companiei.

Cât privește circulația vehiculelor pe calea ferată, în primele șase luni ale anului traficul a fost de 113.326 de unități, ceea ce reprezintă o creștere de 63% față de anul precedent.

Cota de tren se ridică astfel la 42,25%, a cărei creștere „este în concordanță cu redresarea progresivă a traficului maritim de autoturisme”, unul dintre sectoarele care a suferit cel mai mult din impactul Covid-19 în portul din Barcelona.

În ceea ce privește traficul total înregistrat între ianuarie și iunie, s-a atins un total de 5.729, adică o medie de practic 1.000 de circulații lunare (+ 48% față de primele șase luni ale lui 2020).

Potrivit lui Damià Calvet, președintele portului, „dincolo de importanța datelor, faptul că intermodalitatea continuă să crească este o veste foarte bună“, deoarece ajută la strategia de decarbonizare a transporturilor. În ultimul an, circulația mărfurilor pe calea ferată în infrastructura Barcelonei a însemnat economisirea a 42.700 tone CO2, eliminarea a 700 de camioane pe zi din rețeaua rutieră, evitarea consumului a 14 milioane de litri de combustibil, ale căror economii sunt „echivalente cu plantarea a 256.000 de copaci într-un an”.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut