UPS a anunțat venituri consolidate în cel de-al patrulea trimestru din 2022 de 27 de miliarde USD (-2,7% față de T4 2021). Profitul operațional consolidat a fost de 3,2 miliarde USD, în scădere cu 17,9%, respectiv cu 3,3% pe o bază ajustată, față de T4 2021.

Pentru ultimul trimestru al anului trecut, rezultatele GAAP includ un beneficiu net de 299 milioane USD sau 0,34 USD per acțiune diluată. „Le mulțumesc angajaţilor UPS pentru că au oferit ceea ce contează pe tot parcursul sezonului de sărbători, inclusiv servicii de top în industrie, pentru al cincilea an consecutiv”, a declarat Carol Tomé, director executiv UPS. „În 2022, ne-am atins obiectivele privind marja operațională consolidată și rentabilitatea capitalului investit cu un an mai devreme decât era anticipat inițial. Rezultatele noastre demonstrează că strategia noastră funcționează.”

În plus, compania a returnat 8,6 miliarde de dolari în numerar acţionarilor, prin dividende şi răscumpărări de acţiuni. Pentru al 14-lea an consecutiv, Consiliul de Administrație al UPS a aprobat o creștere a dividendelor trimestriale şi va plăti dividende în primul trimestru al anului 2023, de 1,62 USD per acțiune pentru toate acțiunile de Clasa A și B în circulație. În plus, Consiliul de Administraţie al UPS a aprobat o nouă autorizaţie de răscumpărare de acţiuni în valoare de 5 miliarde USD, înlocuind autorizaţia existentă a companiei.

Pentru anul acesta, UPS se așteaptă ca veniturile să fie între 97 și 99,4 de miliarde USD, cu o marjă de operare consolidată ajustată între 12,8% și 13,6%. Cheltuielile de capital vor fi de aproximativ 5,3 miliarde USD, plățile de dividende circa 5,4 miliarde USD, sub rezerva aprobării consiliului de administrație, iar răscumpărările de acțiuni de aproximativ 3 miliarde USD. Rata efectivă de impozitare este de așteptat să fie în jur de 23,5%.

Pe segmentul intern al SUA, veniturile au crescut cu 3,1%, iar marja operațională a fost de 10,1%, în vreme ce pe segmentul internațional, veniturile au scăzut cu 8,3%, ca urmare a reducerii cu 8,6% a volumului mediu zilnic, iar marja operațională a fost de 20,6%. Apoi, în ceea ce priveşte soluţiile pentru lanțul de aprovizionare, veniturile au scăzut cu 18,1%, ca urmare a scăderii volumului și ratei pieței în transportul aerian și maritim, compensate parțial de creșterea activității în domeniul sănătății. Pe acest segment, marja operațională a fost de 8,7%.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut