Allview (Visual Fan SA) a înregistrat în primul semestru din 2021 o cifră de afaceri de peste 66,77 milioane de lei din vânzarea de dispozitive electronice, respectiv un profit net de 4,78 milioane lei pe acest segment de bază al companiei. Atât cifra de afaceri, cât și profitul net se situează peste previziunile bugetare pentru prima jumătate a acestui an, arătând că producătorul IT&C din Brașov poate depăși obiectivele de venit și profitabilitate anuale.

Față de perioada similară din 2020, creșterea cifrei de afaceri în primele şase luni a fost de 55,2%, iar în cazul profitului net, avansul a fost de 62,74%. În ceea ce privește marja netă de profit, aceasta a urcat la 7,16%, în S1 2021, comparativ cu cea din S1 2020 (6,83%).

Creșterea activității de bază a Allview din S1 2021 confirmă evoluția ascendentă reflectată și la finele lui 2020, când a fost cu 20% mai mare decât în 2019, respectiv cu 36% față de 2018.

În S1 2020, cifra de afaceri totală a companiei s-a situat la 263,27 milioane de lei, dar nivelul atins în acel interval s-a datorat unei conjuncturi de business favorabile în afara activității de bază a companiei. Astfel, pe fondul pandemiei, Allview a ajutat, pe baza relațiilor îndelungate cu furnizori din China, la procurarea de echipamente medicale, aflate la mare căutare de către parteneri din sistemul public și privat din România. „Rezultatele pe primele șase luni atestă evoluția excelentă a vânzărilor de produse electronice Allview, pe care le dezvoltăm în permanență, anticipând direcțiile pieței. Ne bucurăm că eforturile noastre în direcția dezvoltării de produse inovatoare și de ultima generatie din punct de vedere tehnologic sunt apreciate de clienți”, a declarat Lucian Peticilă, fondator și director general al Allview.

Pentru lunile rămase din 2021, Allview continuă să urmărească atingerea statutului de lider pe piața românească de Smart TVs cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat și consolidarea poziției pe piața telefoanelor inteligente. La atingerea acestor obiective vor contribui și lansarea gamei de Smart TV-uri ePlay 7100, cu tehnologia Far Field Voice Control, și a noii game de smartphone-uri Soul X8, care împreună cu căștile wireless și AVI integrează un sistem ce permite controlul vocal în limba română, fără atingere.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut